Rapid si bland

Totalitatea experientelor vietii ne influenteaza si ne modifica optica asupra realitatii (subiective evident).
Oamenii cu care interactionam ne imprumuta intotdeauna ceva, ceva a lor, care este si in noi dar pe care inca probabil nu stim cum sa-l utilizam. In prima etapa suntem atat de impresionati, fascinati, surprinsi de lucrurile acelea noi din interiorul adanc al noastru incat parem ca nu stim sa le gestionam. Ni se pare prea mult. Si atunci evitam sa gandim asupra lor, fugim de ele, sau chiar de persoanele care le-au trezit in noi, fugim de fapt de noi crezand ca e mai bina sa fie ca inainte. Insa oricat de mult am fugi, umbra ne urmeaza, este legata si in stransa legatura cu noi. Umbra este alcatuita din acele elemente, sentimente, emotii, ganduri, abilitati, pulsiuni din noi, despre care nu cunoastem prea multe, si care ne pot lua prin surprindere atunci cand ies la suprafata, manifestandu-se. Ma refer aici exact la acele emotii simtite in interactiunile speciale cu ceilalti oameni, poate in cele intime, profesionale sau familiale, care ne fac sa gandim: “…parca nu am fost eu asta.”. Umbra e opusul a ceea ce se vede la noi, insa este parte integranta a noastra si ne roaga sa ii acordam atentie, sa o cunoastem, sa o facem sa simta ca apartine noua, pentru ca numai asa ne vom cunoaste in totalitatea si complexitatea a ceea ce suntem.
Experienta aduce intotdeauna si un strop de cunoastere de sine. Experientele constientizate, analizate, simtite si traite in contact cu Sinele nostru, ne transporta la un nivel superior de cunoastre de sine pentru ca asa avem posibilitatea sa retinem ceva despre noi si sa folosim acel lucru si pe viitor, devenind mai adaptabili.
Dorintele noastre cele mai ascunse si negandite de marele Supraeu, sunt active si ne propulseaza in cele mai ciudate situatii, pentru ca ele doresc sa fie satisfacute. Inabusirea lor nu ofera rezultat decat pe termen scurt, o linistire cognitiva, o pseudoimpacare. O convietuire pasnica cu psihicul noastru….care pentru a se perfecta, are uneori nevoie de implicare pasionala. Noi, pentru a ne cunoaste avem nevoie macar o data in existenta noastra de experiente de implicare pasionala, care depasesc convietuirea pasnica cea lipsita de riscuri. Numai dupa o serie de evenimente care pun la incercare toate sistemele de aparare imbunatatite si intarite de-a lungul vietii noastre, vom putea poate sa atingem acel echilibru mult ravnit, maturitatea in deciziie si asertivitatea aplicata cu empatie, rapid si bland.

SALVEZ.RO

Semneaza si tu petitia!

Decontarea serviciilor de psihologie clinica prin sistemul asigurarilor de sanatate

Copii cu copii învaţă să fie mame

Oameni de lângă noi




de Maria SPATARIU
mariaspatariu@tribuna.ro
24 iulie 2011 23:53



„Al meu are o lună”, „Al meu a împlinit patru luni”, „Copilul meu e dincolo doarme. Da` puteţi vorbi tare că nu se trezeşte”. Aşa încep poveştile în Centrul Maternal din Sibiu. Patru mame, toate nişte copile cu copii, îşi ţin copii în braţe, le gânguresc, uneori le cântă. Aici, alături de o echipă de profesionişti, învaţă să fie mame, să aibă grijă de copiii lor, să le ofere dragostea de care unele dintre ele nu au avut parte. Trei dintre mame au crescut în sistemul de protecţie a copilului, departe de familiile biologice, iar, acum, o mână de oameni le învaţă să nu–şi părăsească pruncii, le învaţă să fie mame în fapt, nu doar din punct de vedere biologic.

Centrul Maternal din Sibiu – un loc necunoscut pentru cei mai mulţi, unica speranţă pentru alţii. Mai precis, pentru mame sau pentru viitoare mame care vin aici în căutarea unui loc primitor, a unui loc în care mâncarea, îngrijirea medicală şi vorba bună nu lipsesc. Asta se întâmplă de mai bine de 6 ani de când acest centru funcţionează în cadrul Complexului de servicii „Prichindelul”.

Trei mame şi trei copii

„Acum am terminat hrănirea copiilor. Unul dintre ei a şi adormit”, spune doamna Delia, educatoare în cadrul Centrului Maternal, în timp ce mă conduce în spre sediul Centrului. E de fapt, un soi de apartament primitor, situat la parterul uneia dintre clădirile Complexului „Prichindelul”. Din hol dai direct în living, o încăpere ce depăşeşte 20 metri pătraţi şi care serveşte drept cameră de relaxare şi bucătărie pentru toate mămicile aflate în Centru. În acest moment sunt patru locatare, dar „acasă” sunt doar trei, cealaltă mămică fiind plecată la muncă.
Tinere sunt toate şi privindu-le ai impresia că sunt nişte copii cu copii în braţe, doar nu-i chiar aşa, minoră e doar una. „Copilul meu are o lună, plânge doar când îl doare ceva. Aseară nu a prea avut somn, dar l-am legănat şi a adormit”, povesteşte tânăra mămică în timp ce-şi leagănă copilul. „S-a obişnuit copilul în braţe... vai ce-i place!”, completează educatoarea. Stau amândouă aşezate pe colţarul din living, iar lângă ele e o doua mămică. Ţine pe genunchi o minune de copil, ce te priveşte cu ochi mari, căprui, abia aşteptând parcă să împartă zâmbete. „Îi cânt, cum să nu... da, e bolnavă sărăcuţa”, spune mămica. Câţi ani are mama? E greu de spus, dar nu-i dai mai mult de 18-19. Prietena ei, cea de-a treia mămică, spune din prima că e minoră, că a întrerupt şcoala, dar că vrea să se întoarcă în bancă şi să termine măcar opt clase. Băieţelul ei e astăzi somnorosul Centrului, aşa că tolănit pe burtă în pătuţ, copilul îşi vede liniştit de somn, în timp ce mama îşi continuă povestea. Da, a învăţat să îl îmbrace, să-i facă baie, ba chiar a corectat-o şi pe mama ei în ale creşterii copilului, atunci când a venit să o viziteze. „Prima dată i-am făcut eu baie, iar ea s-a uitat ca să înveţe. Apoi am început să îl spălăm împreună şi tot aşa până când aseară i-a făcut baie singură. A văzut că trebuie să fie atentă cum ţine capul bebeluşului, cât de caldă să fie apa, cât de repede trebuie să îl îmbrace....”, spune educatoarea, în timp ce copila- mamă o aprobă zâmbind.
În curând, şi mamă şi copil vor merge amândoi acasă, acasă la mama ei şi la bunica micuţului. A crescut ea mama-copil şi alături de ai ei şi în aşezămintele statului, iar acum se întoarce acasă. Că acolo, într-o casă de chirpici, nu va avea condiţiile de aici – living cu televizor mare, baie la fiecare dormitor, apă caldă la orice oră etc. - o ştie, dar mai ştie că vrea ca pruncul ei să aibă ceea ce ea nu a avut întotdeauna: grija mamei.

O muncă făcută cu suflet

Mamele sau femeile-gravide în ultimul trimestru care vin la Centrul Maternal provin din familii cu situaţii materiale precare. Multe dintre ele învaţă nu doar să-şi îngrijească pruncii, ci şi cum să facă şi să păstreze curăţenia, cum să se gospodărească, cum să pregătească bagajul bebeluşului la nevoie, altfel spus învaţă să fie mame responsabile şi să gândească, cu mintea şi sufletul, pentru ele şi pentru fiinţa căreia i-au dat viaţă. Aceasta este minunea pe care oamenii de la Complexul „Prichindelul” o reuşesc. Şi spunem oamenii, nu angajaţii, pentru că aceşti oameni fac cu suflet ceea ce fac, pentru că au faţă de aceste mame atitudinea pe care o au faţă de copiii lor. Şi asta se vede în mărţişoarele, vederile şi telefoanele care oamenii de la „Prichindelul” le primesc de la mămicile care au fost odinioară aici, se vede prin faptul că mămicile le cer să le boteze copii sau să le fie naşi de cununie.
„E o muncă ce se face cu sufletul, te face să fii mai bun, să-ţi dezvolţi latura umană. Trebuie să-ţi apleci urechea către sufletele de lângă noi. Avem o echipă foarte bună şi nu pot decât să le mulţumesc pentru ceea ce fac”, spune Onoriu Moldovan, director Complexul „Prichindelul”.

Reintegrarea- obiectivul principal

Peste 130 de oameni (mame şi copii) au beneficiat de serviciile Centrului Maternal din Sibiu din 2005 şi până acum. În primii ani, numărul beneficiarilor a fost mai mare, mai ales că au fost admise şi victime ale abuzului domestic. Reintegrarea în familie şi în societate este obiectivul pe care Centrul Maternal îl urmăreşte în cazul mamelor şi copiilor care vin aici.
Şi pentru ca reintegrarea să se realizeze sunt urmaţi mai mulţi paşi: „pentru fiecare cuplu care vine aici, şi când spun cuplu mă refer la mamă şi copil, se întocmeşte un program personalizat de intervenţie. Urmărim componenta medicală, psihologică, educaţională, socială, juridică şi pe cea profesională. Psihologii noştri consiliază mama şi familia, iar unde se poate implicăm şi tatăl. Cât timp mama şi copilul stau aici, se creează acea legătură între mamă şi copil; în paralel, implicăm familia şi o consiliem pentru că mama are nevoie de sprijin în creşterea copilului”, spune Onoriu Moldovan.
Şi cum mamele trebuie să fie capabile să-şi îngrijească şi să-şi întreţină copilul, în paralel, se încearcă găsirea unui loc de muncă pentru ele. De cel mai multe ori se reuşeşte, pentru că instituţia a stabilit legături cu firme din Sibiu, cu AJOFM Sibiu. Şi tot în paralel se realizează şi integrarea copiilor, care sunt înscrişi la grădiniţă, la şcoală, graţie şi unei colaborări foarte bune cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Probleme apar însă atunci când copii sunt foarte mici: „Singurul of sunt problemele pe care le ridică înscrierea copiilor la creşă. Nu sunt locuri, iar când e vorba de copii mai mici de un an, e de-a dreptul imposibil. Şi atunci ce să facă mamele? Obţin un loc de muncă şi nu au ce să facă cu copilul...”
Pentru mamele provenite din sistemul de protecţie a copilului, sprijinul merge mai departe, iar oamenii de la Complexul „Prichindelul” dau o mână de ajutor şi la găsirea unei gazde potrivite pentru familie. „Am reuşit, de pildă, reintegrarea unei mame cu trei copii: i-am găsit loc de muncă şi gazdă. O altă mamă, a venit la noi pe când era gravidă şi a plecat acasă cu doi copii frumoşi în braţe. În acest caz s-a realizat integrarea în familie, lângă părinţii ei care au ţinut constant legătura cu ea”. Alteori, s-a reuşit apropierea mamei de copil, după ce aceasta îşi părăsise bebeluşul în maternitate. E drept că au existat şi cazuri când în ciuda tuturor eforturilor reintegrarea în societate nu a fost una de succes, când mamele nu au ţinut la locul de muncă, dar, pe de altă parte, există mame beneficiare ale Serviciilor Centrului Maternal care au absolvit facultăţi şi care „au trecut foarte frumos de perioada de risc”. Pentru astfel de mame, dispuse să înveţe să le ofere un cămin copiilor lor luptă oamenii de la Centrul Maternal din Sibiu.

”Cum adică, acest copil va ajunge să fie exact ca și mine?”

Până să împlinesc vârsta de optsprezece ani, aveam un țel major, o misiune de îndeplinit și anume a învăța cum să fiu mare. Presupun că am avut cu toții astfel de misiuni atunci când eram copii. Pentru a-mi îndeplini această misiune, am avut două alternative: puteam să ascult povețele adulților din preajma mea despre cum ”să fiu mare” sau puteam să îi studiez și să imit comportamentul si atitudinile lor.

Deci, care este varianta prin care copiii într-adevăr învață? Învață oare ei atunci când li se spune, sau mai degrabă atunci când li se arată? Ridică-ți și tu această întrebare! Când i-ai spus ultima dată copilului tău cum să se poarte ca un ”om mare”? Ce rezultat au avut vorbele tale? Probabil că știi deja că această variantă nu prea are succes. În realitate copiii nu se prea obosesc să asculte despre cum trebuie să se comporte ”un om mare”. Ei imită. Ei copiază ceea ce văd la adulții din jurul lor.

Mai există o variantă prin care putem afla cum învață copiii noștri si aceea este prin a ne uita la noi înșine. Mă întreb, cum recționez eu cu copiii atunci când sunt stresată, agitată. Mă pregătesc acum să dau un răspuns sofisticat, si din gura mea iese: ”Fac exact ca mama!” Da, fac același lucru pe care îl uram atunci când îl făcea ea cu mine. Dar observ că reacționez exact la fel, aceleași cuvinte, aceleași gesturi, totul. Și mi-am spus că nu voi fi niciodată la fel ca mama, fiindcă nu îmi plăcea deloc atunci când îmi făcea sau îmi spunea lucrurile acelea. Și de de ce am reacționat asa? Păi, eram atât de preocupată să învăț cum să fiu mare și am studiat atât de intens încât am rămas blocată în metodele mamei mele, la o vârstă fragedă.

(fragment din lucrarea "Iubire si ratiune- ghid pentru rolul de parinte", Adina Danciu, psiholog clinician, psihoterapeut; adaptata dupa “Becoming a Love and Logic Parent”, Parent Handbook, Jim Fay, Foster W. Cline, M.D. and Charles Fay, Ph.D)

COPILUL LASAT

Despre asta se vorbeste din suflet cel mai greu. “M-au lasat, m-au parasit”.

Nu toti oamenii care aduc pe lume copii sunt meniti sa fie parinti. Uneori nici nu e indicat sa fie, deoarece unicul lor rol legat de acel copil este sa il aduca pe lume. In acelasi fel, nu toti oamenii al caror menire este de a fi parinti, pot aduce pe lume copii. Se intelege acum in ce consta echilibul miraculous al acestui univers in care sunt nascuti si parasiti copiii?

Cred ca fiecare copil ajunge exact la parintele/parintii lui. (si cand spun “lui” ma refer la cei meniti pentru el).

Majoritatatii copiilor le este dat un set de parinti. Exista insa, si acei copii care cunosc de-a lungul vietii lor mai multe persoane, care le sunt parinti. Echilibrul exista, si se realizeaza datorita existentei unui dezechilibru (principiul polaritatilor, dupa care functionam atat de logic).

La nivel macro echilibrul se realizeaza aproape spontan, lucrurile se aseaza si se sedimenteaza. La nivel micro insa, avem trauma (de abandon, de separare).

Ei nu vor fi iertati usor, indiferent de nivelul de maturizare la care a reusit sa ajunga copilul.

“Eu nu voi fi fericita niciodata. Am eu ceva care e …mare. Eu pana la varsta de 7 ani, ma gandeam mult si spuneam ca eu nu trebuia sa ma fi nascut. De ce m-au nascut ca sa ma paraseasca asa? E foarte greu, de fapt mereu m-am gandit la asta." (E.G., 17 ani)

"Totul se rezolva daca ai rabdare cu tine"

CUM SĂ CREȘTEM COPII RESPONSABILI

”Unde este manualul de instrucțiuni pentru acest copil?”

Fie ca vorbim despre proprii noștrii copii, fie ca in munca noatră avem grijă de copii, cu siguranță fiecare își dorește tot ceea ce este mai bun pentru copilul pe care îl are în grijă. Nu există părinte pe această lume care să nu își dorească ca propriul copil să devină motivat, responsabil, eficient și adaptabil lumii și contextului în care există. Ce putem face ca să ajutăm copiii să devină așa? Răspunsul la această întrebare este, din fericire, NIMIC. Nimic în viață nu este sigur si bătut în cuie. Nu există o cale prestabilită prin care poți garanta succesul sută la sută. Nu exista un manual de instrucțiuni pentru a crește și educa un copil. Totuși, părinții pot să încerce. A încerca, inseamnă aici, a începe de timpuriu să îmi educ copilul astfel încât să îi crească posibilitatea de a deveni un adult responsabil.

Atunci când vorbim despre nou-născuți, modul prin care părintele își arată iubirea față de copil este prin a-i oferi PROTECȚIE. Fiecare problemă pe care copilul o are este și a părintelui. Dacă parintele nu se preocupă în a proteja copilul, acesta din urmă va muri.

Însă, peste unsprezece sau doisprezece ani de viață, părintele trebuie să fi făcut deja tranziția. De fapt, dacă și la adolescență, iubirea părintelui este demonstrată principal tot doar prin protecție, atunci din nou copilul poate muri (pe diferite nivele). Dacă și atunci când copilul este deja la liceu, părintele este preocupat în continuare de TOATE problemele adolescentului (cum se îmbracă, cât de mult se uita la TV, dacă și-a făcut sau nu temele, dacă și-a spălat sau nu dinții, dacă are sau nu un număr corect de prieteni, etc.), atunci acesta din urmă se află cu certitudine într-o situație de risc.

A pregăti copilul pentru lumea reală

Când vorbim despre un copil aflat ”într-o situație de risc”, ne referim la cel copil care nu este capabil să funcționeze în ”lumea reală” (în viață). Pregătirea copilului pentru lumea reală este cea mai importantă sarcină pe care o are un părinte. Acesta este de fapt scopul principal al prezentului ghid: a-i pregăti pe copii să fie gata pentru lumea reală (atunci când va trebui să o ”înfrunte”), fără a fi într-o situație de risc. Ne dorim ca ei să privească lumea reala (viața) și să spună:

”Cunosc această lume! M-am pregătit pentru ea de acasă!”

(fragment din lucrarea "Iubire si ratiune- ghid pentru rolul de parinte", Adina Danciu, psiholog clinician, psihoterapeut; adaptata dupa “Becoming a Love and Logic Parent”, Parent Handbook, Jim Fay, Foster W. Cline, M.D. and Charles Fay, Ph.D)

Violenta este rezultatul fricii -despre violenta domestica

Violenta domestica este un fenomen foarte raspandit la romani. Se poate intampla oricui insa de cele mai multe ori aceasta problema este minimalizata, negata sau ascunsa, neluandu-se in considerare devastatoarele efecte. Violenta domestica are la baza intotdeauna un abuz, care poate sa fie emotional (de natura psihologica) sau fizic, abuz care de cele mai multe ori, nu se manifesta numai asupra partenerului de cuplu, extrapolandu-se si asupra copiilor cuplului parental, daca acestia exista. (se transmite astfel un predictibil pattern comportamental)

Se numeste violenta domestica acea situatie din interiorul unei relatii de cuplu sau a unei casatorii, in care unul dintre parteneri incearca sa domine sau sa controleze celalalt partener, folosind abuz fizic.

Primele semne ale violentei in familie sunt abuzul emotional (care duce la scaderea stimei de sine, anxietate, depresie, insingurare, neajutorare), agresivitatea indirecta (agresivitatea pasiva): ignorarea persoanei, cicaleala, zvonostica, “sfaturile”, etc- in aceasta situatia agresorul nu-si asuma fapta, insa agresivitatea intotdeauna ajunge la destinatar. Conflictele pot escalada apoi de la amenintarile verbale la violenta fizica.

Abuzul emotional

Are ca si scop diminuarea stimei de sine si a autonomiei persoanei. Abuzatorul isi aduce victima intr-o stare de neincrederea in fortele proprii, frica, disperare, neajutorare, blocata in sentimente de incapacitate. Abuzul emotional se manifesta prin: abuz verbal: urlete, injuraturi, porecle peiorative, acuze, injosiri, amenintari cu violenta fizica daca nu i se face voia agresorului.

Cuvinte cheie din “arsenalul” agresorului : dominare, izolare, umilire, amenintare, intimidare, culpa, negare.

Mecanismele agresorului

Nevoia satisfacuta de comportamentul agresiv este aceea de aparare, de mentinere a controlului asupra celorlalti. Astfel singurul si unicul scop al abuzatorului este de a mentine controlul total asupra victimei sale, si va face acest lucru folosit orice fel de mijloace: va face apel la frica, vinovatie, rusine, intimidare, amenintare.

De asemnea, agresivitatea este strans legata de sexualitate- un impuls sexual frustrat se manifesta prin agresivitate. De aceea este foarte important, in procesul de interventie terapeutica , a afla care este cauza care a generat agresivitatea, care este nevoia care a fost frustrata.

Cauze ale agresivitatii

- Factori psihici: instabilitate emotionala, impulsivitate, relatiile de atasament incorecte, QI scazut, stima de sine scazuta, traumele sau experientele anterioare neplacute

- Factori sociali: familia, carentele emotionale, lipsa limitelor din familie (care duce la un comportament haotic), trauma, abuz in antecedent, anturaj sustinator al agresivitatii, jocuri cu tenta agresiva, TV.

- Factori de mediu: zona in care traieste potentialul agresor, droguri si substante- factori predispozanti ai agresivitatii, caldura, aglomeratia, etc.

Portretul agresorului:

- a fost abuzat la randul lui in copilarie, sau a fost martorul unui abuz.

- are un temperament exploziv, cu o rezistenta foarte scazuta la frustrare (se aprinde din orice)

- este extrem de posesiv si gelos. Isi controleaza foarte riguros partenerul.

- are o puternica nevoie de control si putere, pe care o simte doar atunci cand partenerul ii este total supus si dependent.

- are de obicei relatii superficiale cu ceilalti. Relatia principala, exclusiva uneori este cea cu partenerul.

- are o stima de sine scazuta.

- are asteptari rigide asupra relatiei, a casatoriei si nu este dispus la compromisuri.

- nu isi asuma responsabilitatea propriilor actiuni: are tendinta de a-i invinui pe ceilalti pentru propriile greseli.

- nu cere ajutor pentru ca nu crede ca este ceva in neregula cu el.

- poate fi descris ca avand o personalitate duala: fie este incantator, fie este extrem de crud, fie generos, fie extrem de egoist, etc.

- poate fi un om calculat, calm si convingator. Cu o puternica capacitate de a-si masca tendintele agresive.

- Victima reprezinta de obicei un simbol. Agresorul nu relationeaza cu ceea ce este aceasta persoana, ci cu simbolul pe care ea il reprezinta: de cele mai multe ori una dintre figurile parentale: mama sau tata. Agresorul presupune, mai ales in momentele in care este furios, ca victima sa gandeste, simte sau actioneaza ca acea figura parentala pe care o proiecteaza in ea.

Portretul victimei violentei domestice:

Simptome generale:

- Frica sau anxietate in a-si multumi partenerul.

- Este de acord cu orice spune sau face partenerul.

- Isi anunta periodic partenerul de ceea ce face si unde este.

- Vorbeste despre furia gelozia, posesivitatea partenerului.

Simptome ale prezentei unui abuz fizic:

- Are rani frecvente, pe care le scuza ca fiind “accidente”.

- Absente nemotivate de la serviciu, scoala, sau evenimente sociale.

- Imbracaminte care sa acopere vanataile sau cicatricele.

Simptome ale izolarii:

- Au restrictive in a-si vedea familia si prietenii.

- Rareori apar in public fara partener.

- Au acces limitat la bani, masina, bunuri, etc.

Simptome psihologice ale abuzului:

- Stima de sine scazuta, chiar daca in trecut erau persoane foarte increzatoare in fortele proprii.

- Schimbari majore de personalitate (de ex: o persoana sociabila devine retrasa si timida.)

- Tendinte depresive, anxioase, comportament suicidar.

Efectele abuzului asupra victimei:

- Izolare, stima de sine scazuta, probleme emotionale, anxietate, depresie, consum de alcool/ substante, retragere din viata reala intr-o realitate alternativa- internetul